Viitorul e gratis
Câteva principii care pot fi aplicate în educație și training.
Principiul 1: Cunoașterea e gratis
Cel mai interesant lucru din punct de vedere economic e că banii adevărați care erau cheltuiți pe enciclopedii, acum pot fi cheltuiți pe alte lucruri. Sunt redistribuiți. Primul șoc pentru piață a fost când enciclopedii ca Encarta (ce sursă a fost în liceu, ehe) sau Britannica au redus prețurile, iar când a apărut Wikipedia a fost revoluție.
Principiul 2: Conținut gratuit creat de profesori
Astăzi profesorii înregistrează și distribuie cursurile. VedemYouTube EDU, iTunes U, Open Learn și altele. Toată lumea are acces la instruire. Avantajele sunt evidente. Într-un final, aceste cursuri înregistrate sunt mai bune decât prestațiile live la sală după cum susține psihologia învățării.
Dacă ai timp să cauți, proiecte precum cele inițiate de Google sau proiectul Gutenberg oferă acces la mii de cărți gratuite.
Principiul 3: Transfer de cunoaștere liber
Principiul ăsta sună cam ciudat și poate puțin înșelător, dar am să explic. Feedback-ul constructiv dă rezultate foarte bune în mediul online, în special la simulări și la jocuri. Sunt dovezi care ne arată ca anumite sarcini pot fi îndeplinite și fără intervenția profesorului. E doar o problemă care ține de crearea conținutului și de realizarea materialelor de lucru.
Dacă predarea la clasă ar putea să împrumute puțin din motivarea pe care o au elevii, studenții atunci când se joacă sau când navighează pe net rezultatele ar fi remarcabile.
Principiul 4: Acreditarea
Nu prea departe în viitor, tehnologia va fi capabilă să ofere evaluare liberă. Să ne gândim puțin. Evaluările pe care le avem momentan atât în educație cât și în training sunt destul de complicate. Imaginație mea merge până acolo, încât le văd automate.
Prima problemă e identificarea individuală. Scanarea irisului, amprentele digitale, fotografiile digitale și alte tehnici de acest fel vor face acest proces foarte ieftin.
Oamenii pot să fie evaluați atunci când sunt ei pregătiți, nu doar atunci când e organizația pregătită. E despre dobândire, nu doar despre prezență.
Principiul 5: Eu sunt liber
Eu sunt deja un învățăcel liber. Nu mai merg la cursuri, mă întâlnesc destul de rar cu profesorii și deja învăț online (și offline). Știu de la mulți alți oameni cu care interacționez online că toți citim, urmărim link-uri, folosim materiale drept referință, face cercetare academică, email, blog, rețele sociale pentru a ne îmbunătăți cunoașterea și abilitățile.
Viitorul e gratis.
Învățământul va fi hi-tech sau nu va fi deloc
Cursuri de social networking, blogging, podcast și documentare pe Wikipedia.
Nu, nu am început cu tag-urile … doar am enumerat câteva dintre chestiuțele pe care le studiază încă din clasele primare copiii de la o școala din Marea Britanie. Aici, copiii învață cum se fac filme, utilizează joculețe pe iPoduri și se distrează răspunzând la quiz-uri, poll-uri. Profesorii nu mai predau materiile tradiționale „gen” istorie sau geografie, dar predau cunoașterea și înțelegerea lumii și urmăresc să dezvolte inventivitatea, capacitățile artistice și de relaționare ale copiilor.
Primele rezultate pentru elevii de la Redeemer Church of England nu s-au lăsat așteptate și patru dintre ei, de 10 ani, au câștigat un concurs de inginerie informatică la nivel național.
surse: descopera.ro
Fiți flexibili
Saptamana 2009-12-20 pe Twitter
- "noi am incercat … Pta Universitatii, dar ne-au omorat", voi!!!?? #
- nopti nedormite sa se hlizeasca niste stafii intr-o sala de conferinte #
- se mai gandeste cineva la cei care au ales cimitirul la Timisoara in 89? poate ar fi vrut si ei sa se bucure de scortisoara si vin si zapada #
- somnul trifazic nu mai e o noutate #
- 2 tipuri de agentii de webdesign:alea care fac pagini web si alea care castiga licitatii ptr institutii.Eu imi bat capul cu o gluma de site #
- provocare: azi propun folosirea present.ly in agentie. Oare o sa mearga? #
- Just voted http://www.techforluddites.com/ for Most Educational to Follow http://mashable.com/owa #openwebawards #
- un eveniment de calitate superioara
pacat ca nu am avut si salam sasesc #
Cobocards: o platformă nouă pentru studenți și profesori

Cobocards e o aplicație web-based gratuită care pune accent pe colaborare. Oricine poate crea și studia folosind cartonașele (flash cards) împreună cu colegii, prietenii sau studenții.
Aplicația înregistrează progresul sarcinilor și gradul de rezolvare al cartonașelor. Are câteva template-uri pentru zona de print, un feed pentru activități și o zonă dedicată mesajelor.
Dacă v-am făcut curioși și vreți să vedeți cum merge, intrați pe site-ul Cobocards unde găsiți și un demo.
Saptamana 2009-12-13 pe Twitter
- Competente IT pentru tineri http://scoala-pe-bune.blogspot.com/2009/12/ecdl-romania-sectorul-educational.html #
- In sfarsit sunt pe punctul de a testa Google Wave. Scriu pe blog despre. #
- Nu se vede varful de 1829m si e frig. #
- @simbeckhampson you welcome! in reply to simbeckhampson #
- fulgi la sinaia #
- sa dormi numai 4 ore si sa te trezesti la 7 fara ceas … ceva nu are cum sa fie bine #
- check box it! Now it is clear #
- to do list complet neorganizat.
# - RT @nztimes Romanians Vote, Seeking a Hint of Stability http://bit.ly/4tTAk0 #
- a very good articole http://www.astd.org/TD/Archives/2009/Oct/Free/0910_Technology.htm #
- "Basescu o sa schimbe Constitutia, iar Geoana o sa fure si nevasta-sa e la Crucea Rosie si cere mita pentru proiecte" Students opinion #
Oamenii: resursa cea mai valoroasa
În training și în domeniul resurselor umane există o lozincă: „Oamenii sunt cea mai valoroasă resursă a unei companii”. Ei bine, eu nu sunt de acord cu această afirmație și spun că oamenii „talentați” sunt cea mai valoroasă resursă, iar oamenii „răi” reprezintă cea mai mare răspundere pentru organizație.
Inspirat de munca susținută din cadrul unei echipe în ultimele zile.
Gând pentru 2025
Zilele astea sunt la Sinaia pentru un workshop din cadrul proiectului „Calitate și Leadership pentru Învățământul Superior Românesc”. Unul dintre obiectivele proiectului e să construiască un document de viziune la orizontul 2025 pentru învățământul superior și cadrul în care Universitățile vor acționa pentru dezvoltarea socio-economică din România.
În sesiunile de lucru din cele trei zile participanții trebuie să fie creativi și să-și imagineze cum va arăta învățământul superior din România în anul 2025. Participanții sunt reprezentanți ai mediului academic care au putere de decizie atât la nivel de Universitate cât și la nivel de politici publice. Mulți dintre ei au vârste respectabile și au realizat multe lucruri pentru societatea și mediul educațional din România.
Cel mai important lucru la acest exercițiu, după părerea mea, e că rezultatele finale vor putea să influențeze viitorul copiilor mei și pentru că am fost intrebat despre cum aș gândi eu dacă aș în locul experților aș concluziona prin:
Thought is cause: experience is effect. If you don’t like the effects in your life, you have to change the nature of your thinking.
Marianne Williamson
Să înțelegem mai bine pedagogia cu suport tehnologic
De curând am găsit o referință (ați ghicit, pe Twitter) pentru un articol Nanyang Technological University, Singapore. E vorba despre “Developing a better understanding of technology based pedagogy”și îl puteți citi dacă accesați link-ul.
Publicat în Australasian Journal of Educational Technology (Volumul 25, Numbărul 5, 2009), articolul este orientat către explorarea unei metode mixte de studiu “… of learning to teach with information and communication technology (ICT)”.
Chestii Facebook pentru profesori

Eu cunosc câţiva profesori care au cont pe Facebook. Îl folosesc ei împreună cu studenţii?
Din blog`n`blog şi din articol în articol am dat peste o listă foarte interesantă despre 100 de moduri în care ar trebui Facebook în sala de clasă pe OnlineCollege. Tu ce părere ai? Îţi cer două secunde să te uiţi peste material şi, eventual, să aduci completări listei.
E destul de simplu să te orientezi pentru că e organizată în 10 secţiuni:
- Proiecte ale clasei
- Facilitarea comunicării
- Beneficii
- Prestaţii
- Sugestii pentru profesori
- Resurse pentru studenţi
- Aplicaţii pentru profesori
- Aplicaţii pentru profesori şi pentru studenţi
- Grupuri pentru profesori
- Facebook în liceu
- … pentru a găsi o slujbă
Mi-ar plăcea ca profesorii care citesc acest post să reacţioneze şi să lase un comentariu despre ce au făcut, cum au făcut; dacă studenţii au fost încântaţi sau nu şi care au fost rezultatele? (mai bune / mai rele decât înainte)
SUSTINE O CAUZA
Primeste pe email tot ce e nou
SUSTIN
Posturi populare
- None Found
- Good morning! This is a good day for sharing @ Mokymu Centras "Daugirdiškės" http://t.co/Hi7vRPcX
- La mare http://t.co/QMmFTeLG
- #NowPlaying on @8tracks: "One More Rep" by MKhlmnn at ♫ http://t.co/rHWMnlg0
Arhive
- January 2012
- October 2011
- September 2011
- August 2011
- July 2011
- June 2011
- May 2011
- April 2011
- March 2011
- February 2011
- January 2011
- December 2010
- November 2010
- October 2010
- March 2010
- February 2010
- January 2010
- December 2009
- November 2009
- September 2009
- August 2009
- July 2009
- April 2009
- March 2009
- October 2008
- September 2008
- July 2008
- June 2008
- May 2008
- April 2008
- March 2008
- January 2008
- December 2007
- November 2007
- October 2007








