Google Apps, leaderul email-urilor
Rezultatele pentru cea de-a 19-a Consultare naţionala privind folosirea noilor tehnologii în învăţământul superior din Statele Unite sunt publice. In acest an, 59% dintre universităţi (4 ani) şi colegii folosesc Google ca provider pentru găzduirea email-urilor.
Consultarea despre care vorbim face parte din proiectul “The Campus Computing” care a început în 1990 şi e cel mai mare studiu continuu privind rolul tehnologiei informaţiei în învăţământul superior din America. Peste 500 de universităţi şi colegii, publice şi private din Statele Unite ale Americii participă la Consultarea Naţională Campus Computing care este orientată către rolul şi modul în care afectează IT-ul procesul de predare, învăţare şi obtinerea de burse.
În România, Google Apps e implementat în câteva dintre marile centre universitare (Bucureşti, Constanţa, Bacău sau Timişoara). Ştiu că aplicaţia nu este foarte des utilizată de profesori sau de studenţi, iar mulţi dintre ei nu au fost informaţi despre posibilităţile de interacţiune şi editare a documentelor online.
După părerea mea, această suită de aplicaţii oferite gratuit pot fi prima soluţie pentru ca România să apară pe harta e-learning-ului cu iniţiative private (profesori, studenţi) şi nu doar cu aplicaţii elaborate şi greoaie dezvoltate de vreo firmă.
S-ar putea sa-ti placa si ...
Adauga comentariu
SUSTINE O CAUZA
Primeste pe email tot ce e nou
SUSTIN
Posturi populare
- None Found
- Good morning! This is a good day for sharing @ Mokymu Centras "Daugirdiškės" http://t.co/Hi7vRPcX
- La mare http://t.co/QMmFTeLG
- #NowPlaying on @8tracks: "One More Rep" by MKhlmnn at ♫ http://t.co/rHWMnlg0
Arhive
- January 2012
- October 2011
- September 2011
- August 2011
- July 2011
- June 2011
- May 2011
- April 2011
- March 2011
- February 2011
- January 2011
- December 2010
- November 2010
- October 2010
- March 2010
- February 2010
- January 2010
- December 2009
- November 2009
- September 2009
- August 2009
- July 2009
- April 2009
- March 2009
- October 2008
- September 2008
- July 2008
- June 2008
- May 2008
- April 2008
- March 2008
- January 2008
- December 2007
- November 2007
- October 2007








