Azi am fost la vot. Am stat la coada sa votez pentru ca a trebuit sa merg la o sectie speciala de votare.
M-am bucurat cand am vazut la Facultatea de Drept si in Regie cati tineri venisera sa voteze. Tot un motiv de bucurie a fost si ca multi dintre ei sunt foarte activi online si, de data asta, au ales sa actioneze si in offline. Pe Facebook, pe Twitter, pe blog-uri toata lumea indeamna sa se iasa la vot, sa alegem.
De partea partidelor, situatia sta putin altfel.
Am fost la o lansare de carte zilele trecute si se discuta despre cat de prezenti au fost online actualii europarlamentari si de cat si cum sunt prezenti online si actualii candidati la fotoliul de presedinte. Concluzia a fost ca nu prea sunt activi online si ca oricum offline-ul conteaza.
Am iesit sa-mi iau de mancare si am ramas surprins sa vad ca pe Calea Plevnei, pe partea dreapta – sensul de mers catre cele 8 sectii speciale de votare din Regie, erau parcate cel putin 30 de microbuze de la diferiti transportatori. Era oare ceva intamplator? Azi se voteaza!? Da! unii aleg de mai multe ori.
Imi pare rau sa constat ca votul pe care mi l-am exprimat azi a fost degeaba. Ca sunt niste baieti acolo care platesc 100 lei pentru rosu si 200 lei pentru portocaliu. Ca oamenii nu mai gandesc, ca din cauza “foamei de bani” ajung sa aleaga dupa dorinta altora.
Într-o societate în care banii nu mai sunt de mult un mijloc, ci mai curând un scop, lipsa de speranţă defineşte un mod de a trăi, de a acţiona. Lipsa cronică de educaţie a condus la situaţii hilare, în care toţi contestă şi se contestă. Când vorbim de educaţie, ne referim la toate segmentele societăţii, nu numai la elevi şi studenţi. În România de azi, educarea trebuie să devină un proces prin care inclusiv cei care decid trebuie să recunoască că de multe ori sunt needucaţi. Cum pot să fie credibili oameni care, prin toate manifestările lor, demonstrează că nu şi-au asumat niciodată lecţia decenţei? Deficienţele în educaţie au condus la grave probleme economice, culturale, sociale şi politice. Societatea, prin toate manifestările ei, vinde iluzii în loc să creeze realităţi. Am fost învăţaţi să trăim din excepţii de la regulă, iar când remarcăm spiritul nemţesc, care trăieşte numai din reguli, suntem uimiţi. Trebuie să trecem de la atitudinea supravieţuitorului, care îşi construieşte existenţa prin atitudinea „mă descurc“, la atitudinea trăitorului, care se defineşte prin „muncesc“. Educarea ar putea deveni motorul societăţii viitorului dacă pe plan internaţional ar fi stabilite reglementări ferme în legătură cu efortul pe care fiecare ţară îl face pentru formarea oamenilor ei şi cu avantajele pe care aceasta le-ar obţine ca urmare a procesului de formare. De cele mai multe ori, ţările dezvoltate obţin gratuit resurse umane valoroase (şi nu numai) pe care le transformă în avantaje proprii fără a oferi nimic în schimb. Este evident că atuurile se concentrează la nivelul câtorva ţări dezvoltate care acumulează gratuit inteligenţă. Putem vorbi de o echitate a schimburilor? Nici pe departe… De la declaraţiile de bune intenţii până la acţiuni concrete, distanţa este enormă. De fapt, educăm şi pentru alţii. Educarea tuturor reprezintă un proces continuu în care trebuie să fie implicaţi toţi membrii societăţii, pentru că speranţă trebuie să le oferim în egală măsură copiilor, tinerilor şi bătrânilor. Industria iluziilor ne-a creat senzaţia că putem trăi din acumulări spectaculoase şi astfel am uitat un lucru esenţial… „Multul se face cu multe puţinuri“. Modelarea viitorului reprezintă crearea unui sistem coerent, nu peticirea permanentă, în raport cu interesele unor grupuri, a realităţii actuale. Costurile lipsei de educaţie apar în momentul în care nu mai există nicio legătură între A ŞTI, A FACE şi A FI.
Prof. dr. Paul Marinescu, Universitatea din Bucureşti
Pauza de masă. Împreună cu 3 colegi mergem să mâncăm undeva în oraş. Nimerim la City Grill. Asteptăm vreo 45 de minute să fim serviţi, după care ne ridicăm şi plecăm.
Mi s-a părut ciudat pentru că nu am reacţionat, deşi am lucrat cu multe locaţii din industria ospitalităţii. Pentru mine a fost ceva de genul: “Nu mă supăr! Merg în altă parte.”
Ieşire cu prietenii în oraş. Sunt doi metri de bere pe masă, dar nimeni nu dă semne că ar fi părăsit logica firească a lucrurilor. D. comandă o pizza şi sosul ajunge pe pantalonii mei. Ospătăriţa îşi cere scuze în nenumărate rânduri, iar eu reacţionez cât se poate de calm cu:
“Nu mă supăr! Se mai întâmplă.”
TEAM WORK organizează în fiecare an şcoala de vară. În acest an proiectul s-a dezvoltat şi jumătate dintre participanţi vor fi studenţi străini din Japonia, Coreea de Sud, Mexic, Bulgaria şi Moldova.
Şcoală de Vară Internaţională 2008 are sprijinul Rectoratului Universităţii din Bucureşti şi al Facultăţii de Administraţie şi Afaceri. Tematica şcolii este: Dezvoltare personală în context intercultural.
Frumosul eveniment se va desfăşura în perioada 4 – 11 august a.c. la Sinaia (Hotel Palace).
Succes!
Comentarii