Un tip pe nume Dragoş

Realitatea completată (Augmented Reality, pe scurt AR) are loc / viitor în educaţie?

AR e încă la începuturi, dar cum mie îmi place să caut tot felul de instrumente şi jucărioare pentru educaţie, de curând am descoperit-o. Aşadar, ce e?

“Unlike Virtual Reality (VR) that aims at replacing the perception of the world with an artificial one, Augmented Reality (AR) has the goal of enhancing a person’s perception of the surrounding world. Being partly virtual and real, the new interface technology of AR which is able to display relevant information at the appropriate time and location, offers many potential applications; these include aiding in education, training, repair or maintenance, manufacturing, medicine, battlefield, games and entertainment.”
Source: Asia Research News, Augmented Reality: The Future of Education Technology

Dacă tot vă e neclar ce şi cum e cu Augmented Reality ăsta, uitaţi-vă la filmuleţ:

Mai mult ca sigur aţi auzit despre problemele pe care le are presa în perioada aceasta.

Vă rog să vă gândiţi la situaţie în felul următor – nu se mai scriu poveşti – sau vor fi scrise de:

1. amatori care nu au habar de scriitură şi vor face o treabă de mântuială
2. oameni motivaţi financiar şi care de obicei fac o muncă de partizani

Când e acoperită din ce în ce mai puţină informaţie, când informaţia e livrată doar de anumite părţi, atunci avem reţeta pentru un dezastru în ceea ce priveşte democraţia.

Citiţi articolul apărut în Los Angeles Times şi veţi vedea cum se prăbuşeşte jurnalismul.

Acum … pentru ca un sistem democratic să funcţioneze e nevoie ca oamenii să înveţe din surse cât mai bune.

Am auzit voci care spuneau că blogosfera va compensa situaţia gravă prin care trece jurnalismul. Sincer, nu sunt la fel de încrezător. Citeste in continuare »

Vreau sa împart cu voi un filmuleţ foarte interesant despre lucruri pe care mulţi dintre noi (cred eu) le înţeleg, dar care nu sunt înţelese de factorii de decizie.

Eu sunt unul dintre cei care lucrează “pentru” educaţie şi interacţionez mereu cu oamenii care lucrează “în” educaţie. Ei spun mereu că la vârf nu sunt înţelese concepte precum “moartea educaţiei” şi că administratorii, managerii, factorii cu putere de decizie nu mai au timp.

De aceea cred că filmuleţul e util pentru toată lumea. Dau exemplu un singur citat şi vă las să vedeţi şi să culegeţi ce e mai interesant pentru voi.

“Every turned-off device [phone, netbook, etc] is potentially a turned-off child [learner]” Stephen Heppell.

Câteva principii care pot fi aplicate în educație și training.

Principiul 1: Cunoașterea e gratis

Cel mai interesant lucru din punct de vedere economic e că banii adevărați care erau cheltuiți pe enciclopedii, acum pot fi cheltuiți pe alte lucruri. Sunt redistribuiți. Primul șoc pentru piață a fost când enciclopedii ca Encarta (ce sursă a fost în liceu, ehe) sau Britannica au redus prețurile, iar când a apărut Wikipedia a fost revoluție.

Principiul 2: Conținut gratuit creat de profesori

Astăzi profesorii înregistrează și distribuie cursurile. VedemYouTube EDU, iTunes U, Open Learn și altele. Toată lumea are acces la instruire. Avantajele sunt evidente. Într-un final, aceste cursuri înregistrate sunt mai bune decât prestațiile live la sală după cum susține psihologia învățării.

Dacă ai timp să cauți, proiecte precum cele inițiate de Google sau proiectul Gutenberg oferă acces la mii de cărți gratuite.

Principiul 3: Transfer de cunoaștere liber

Principiul ăsta sună cam ciudat și poate puțin înșelător, dar am să explic. Feedback-ul constructiv dă rezultate foarte bune în mediul online, în special la simulări și la jocuri. Sunt dovezi care ne arată ca anumite sarcini pot fi îndeplinite și fără intervenția profesorului. E doar o problemă care ține de crearea conținutului și de realizarea materialelor de lucru.

Dacă predarea la clasă ar putea să împrumute puțin din motivarea pe care o au elevii, studenții atunci când se joacă sau când navighează pe net rezultatele ar fi remarcabile.

Principiul 4: Acreditarea

Nu prea departe în viitor, tehnologia va fi capabilă să ofere evaluare liberă. Să ne gândim puțin. Evaluările pe care le avem momentan atât în educație cât și în training sunt destul de complicate. Imaginație mea merge până acolo, încât le văd automate.

Prima problemă e identificarea individuală. Scanarea irisului, amprentele digitale, fotografiile digitale și alte tehnici de acest fel vor face acest proces foarte ieftin.

Oamenii pot să fie evaluați atunci când sunt ei pregătiți, nu doar atunci când e organizația pregătită. E despre dobândire, nu doar despre prezență.

Principiul 5: Eu sunt liber

Eu sunt deja un învățăcel liber. Nu mai merg la cursuri, mă întâlnesc destul de rar cu profesorii și deja învăț online (și offline). Știu de la mulți alți oameni cu care interacționez online că toți citim, urmărim link-uri, folosim materiale drept referință, face cercetare academică, email, blog, rețele sociale pentru a ne îmbunătăți cunoașterea și abilitățile.

Viitorul e gratis.

În training și în domeniul resurselor umane există o lozincă: „Oamenii sunt cea mai valoroasă resursă a unei companii”. Ei bine, eu nu sunt de acord cu această afirmație și spun că oamenii „talentați” sunt cea mai valoroasă resursă, iar oamenii „răi” reprezintă cea mai mare răspundere pentru organizație.

Inspirat de munca susținută din cadrul unei echipe în ultimele zile.

Zilele astea sunt la Sinaia pentru un workshop din cadrul proiectului „Calitate și Leadership pentru Învățământul Superior Românesc”. Unul dintre obiectivele proiectului e să construiască un document de viziune la orizontul 2025 pentru învățământul superior și cadrul în care Universitățile vor acționa pentru dezvoltarea socio-economică din România.

În sesiunile de lucru din cele trei zile participanții trebuie să fie creativi și să-și imagineze cum va arăta învățământul superior din România în anul 2025. Participanții sunt reprezentanți ai mediului academic care au putere de decizie atât la nivel de Universitate cât și la nivel de politici publice. Mulți dintre ei au vârste respectabile și au realizat multe lucruri pentru societatea și mediul educațional din România.

Cel mai important lucru la acest exercițiu, după părerea mea, e că rezultatele finale vor putea să influențeze viitorul copiilor mei și pentru că am fost intrebat despre cum aș gândi eu dacă aș în locul experților aș concluziona prin:

Thought is cause: experience is effect. If you don’t like the effects in your life, you have to change the nature of your thinking.

Marianne Williamson

Termenul de “blended learning” a tot crescut în popularitate mai ales în zona de training şi perfecţionare. În ultimii ani s-a scris mult despre blended learning, mai mult pe afară decât pe la noi, şi totuşi nu e un concept nou. O dată cu ideea prin care blended learning devine un înlocuitor pentru e-learning (Bersin & Asociatii, 2003) au fost reluate discuţiile şi articolele pe aceasta temă.

Vă scriu despre acest subiect pentru că văd in blended learning un instrument util pentru educaţie, training şi instruire. Cred că în cazul educaţiei (mă refer la cea formală din Universitate) acest tip de transfer de cunoaştere poate schimba modelul de educaţie la distanţă şi poate opri fenomenul în plină desfăşurare din sălile de curs: învăţământul la zi se transformă în învăţământ la distanţă.

Blended learning-ul e interesant pentru că alăturează folosirea instrumentelor IT (soft-uri, email, web-ul cu video şi audio streaming, chat-ul sau conferinţele online) şi tehnicile tradiţionale de predare la clasă. Toate acestea pentru a asigura o eficienţă cât mai ridicată în procesul de predare (Kriger, 2003; Marsh, 2001; Smith, 2001).

Citeste in continuare »