Un tip pe nume Dragoş

Într-o societate în care banii nu mai sunt de mult un mijloc, ci mai curând un scop, lipsa de speranţă defineşte un mod de a trăi, de a acţiona. Lipsa cronică de educaţie a condus la situaţii hilare, în care toţi contestă şi se contestă. Când vorbim de educaţie, ne referim la toate segmentele societăţii, nu numai la elevi şi studenţi. În România de azi, educarea trebuie să devină un proces prin care inclusiv cei care decid trebuie să recunoască că de multe ori sunt needucaţi. Cum pot să fie credibili oameni care, prin toate manifestările lor, demonstrează că nu şi-au asumat niciodată lecţia decenţei? De­ficienţele în educaţie au condus la grave probleme economice, culturale, sociale şi politice. Societatea, prin toate manifestări­le ei, vinde iluzii în loc să creeze realităţi. Am fost învăţaţi să trăim din excepţii de la regulă, iar când remarcăm spiritul nemţesc, care trăieşte numai din reguli, suntem uimiţi. Trebuie să trecem de la atitudinea supravieţuitorului, care îşi construieşte existenţa prin atitudinea „mă descurc“, la atitudinea trăitorului, care se defineşte prin „muncesc“. Educarea ar putea deveni motorul societăţii viitorului dacă pe plan internaţional ar fi stabilite reglementări ferme în legătură cu efortul pe care fiecare ţară îl face pentru formarea oamenilor ei şi cu avantajele pe care aceasta le-ar obţine ca urmare a procesului de formare. De cele mai multe ori, ţările dezvoltate obţin gratuit resurse umane valoroase (şi nu numai) pe care le transformă în avantaje proprii fără a oferi nimic în schimb. Este evident că atuurile se concentrează la nivelul câtorva ţări dezvoltate care acumulează gratuit in­te­ligenţă. Putem vorbi de o echitate a schimburilor? Nici pe departe… De la declaraţiile de bune intenţii până la acţiuni concrete, distanţa este enormă. De fapt, educăm şi pentru alţii. Educarea tuturor reprezintă un proces continuu în care trebuie să fie implicaţi toţi membrii societăţii, pentru că speranţă trebuie să le oferim în egală măsură copiilor, tinerilor şi bătrânilor. Industria iluziilor ne-a creat sen­za­ţia că putem trăi din acumulări spectaculoase şi astfel am uitat un lucru esenţial… „Multul se face cu multe puţinuri“. ­Modelarea viitorului reprezintă crearea unui sistem coerent, nu peticirea permanentă, în raport cu interesele unor grupuri, a realităţii actuale. Costurile lipsei de educaţie apar în momentul în care nu mai există nicio legătură între A ŞTI, A FACE şi A FI.

Prof. dr. Paul Marinescu, Universitatea din Bucureşti

TEAM WORK organizează în fiecare an şcoala de vară. În acest an proiectul s-a dezvoltat şi jumătate dintre participanţi vor fi studenţi străini din Japonia, Coreea de Sud, Mexic, Bulgaria şi Moldova.

Şcoală de Vară Internaţională 2008 are sprijinul  Rectoratului Universităţii din Bucureşti şi al Facultăţii de Administraţie şi Afaceri. Tematica şcolii este: Dezvoltare personală în context intercultural.

Frumosul eveniment se va desfăşura în perioada 4 – 11 august a.c. la Sinaia (Hotel Palace).

Succes!

Acum o lună am terminat facultatea … eu şi alte câteva mii de studenţi. Ce se întâmplă cu noi, absolvenţii? Ne descurcăm … doar suntem români.

Absolvenţii de anul acesta sunt de două feluri, pre-Bologna şi Bologna. Vreau să vorbesc despre generaţia Bologna – “norocoşii” care au făcut doar 3 ani de facultate, ăia cărora nu li s-a zis nimic despre faptul că la absolvire vor fi licenţiaţi cu studii de scurtă durată, chiar dacă au avut aceeaşi materie de învăţat şi acelaşi examen de licenţă precum colegii lor cu studii de lungă durată.

Ei bine, aceştia reprezintă sacrificiul incompetenţilor din Ministerul Educaţiei (au demonstrat-o de atâtea ori) care au acceptat politica Uniunii Europene. O politică ce reduce costurile pentru pregătirea cetăţenilor, dar care nu asigură forţa calificată de muncă necesară pe piaţă.

Avem şcoli de administraţie, dar absolvenţii lor lucrează în IT, bănci, turism ş.t.a De ce? Pentru că nici măcar în autorităţile administraţiei centrale sau locale nu se caută absolvenţi de ştiinţe administrative!

Domnilor, viitorul stă în educaţie şi în pregătirea corespunzătoare a cetăţenilor!

Sistemul Bologna se aseamănă cu pistele pentru biciclişti din capitală … făcute să fie raportul frumos.

P.S. La programele de masterat pentru Bologna pot candida şi cei din generaţia pre-Bologna, invers, nu. Să înţeleg că ei au acces la un număr dublu de locuri … şi toată chestia asta e făcută cu cap?