Articole etichetate cu " m-learning"
Mar 11, 2011

Mobile learning: nu poate fi evitat

Că lucrurile se mișcă cu o viteză mare nu mai e o surpriză pentru nici unul dintre noi. Am auzit de multă vreme despre m-learning (mobile learning), dar așteptam să văd ce se întâmplă. Întrebarea la care încerc să răspund:

Cu atâtea mijloace pentru livrarea cunoașterii pe care le avem deja la dispoziție, chiar mai avem nevoie de încă unul?

Ei bine, răspund simplu și răspicat: DA, dacă vrem să aibă și mai mult impact. Pentru o argumentare mai solidă aduc în sprijin șapte trenduri:

Cererea pentru învățare rapidă

Mă gândesc la departamentele de Training, Learning & Development din companii și la provocările pe care le primesc atunci când vine vorba de producție / formare / timp. De câte ori nu s-a lăsat să se înțeleagă: trebuie formați repede și dacă e posibil, să nu plece de la birou.

Creșterea opțiunilor pentru dispozitivele mobile

Smartphone-urile și tabletele – cu touchscreen și cu ecrane frumos colorate – oferă posibilități noi și dinamice pentru consumarea cunoașterii. A început o adevărată competiție și putem să pariem fie pe Apple, Android sau Windows. Dacă adăugăm camera, tastatura slide-out și capacitățile enterprise, tabletele sunt cu siguranță pe val. Pentru organizații și universități aceste dispositive „la purtător” prezintă o oportunitate în livrarea suportului și învățării către angajați / studenți de fiecare dată când e nevoie.

Oamenilor le place să învețe via video

Filmulețele au fost întotdeauna populare și eficiente atunci când au fost folosite în training. Ele stimulează, implică și antrenează oamenii; îi provoacă să gândească, să simtă și să acționeze.

Creșterea pieței video online

Dezvoltarea tehnologică a dus la schimbarea modului în care e livrat conținutul video; de la VHS, CD-Rom și DVD până la streaming video. Să nu uităm de YouTube, BBC iPlayer, iTunes sau LoveFilm.

Dorința de a „potrivi” conținutul într-o experiență autentică

E mai ușor ca oricând să creezi conținut. În schimb, e puțin mai greu să creezi învățare într-un context dat. Poate că e conținutul regele, dar contextul e Regatul și din ce în ce mai multe organizații cer conținutul și încearcă să-l potrivească pe expertiza și pe lucruri cât mai specifice. De ce? Pentru a crea o experiență memorabilă.

Cererea pentru învățare captivantă

Principiul esențial e acela că oamenii nu învață nimic dacă sunt adormiți și foarte puțin dacă sunt plictisiți. Pentru a învăța trebuie să fim implicați. Atunci când învățarea e fun și interesantă, oamenii devin implicați emoțional.

Valabilitatea aplicațiilor

De la aplicații gratuite până la cele pentru care plătești câțiva dolari, toate sunt provocatoare și versatile. Aplicațiile sunt dezvoltate pentru platforme diferite, să meargă pe desktop, tablete sau smartphones. Sunt ușor de realizat și intuitive la folosire ceea ce le face ideale pentru dezvoltarea așa numitelor abilități „just-in-time” sau pentru trainingul de „refresh”.

Unele dintre trenduri s-ar putea să pară ca fiind nepotrivite și asta mă conduce spre următoarele concluzii:

1. M-learning e despre învățare, nu despre tehnologii. Tehnologia ajută procesul de învățare;

2. Ajutații pe cei care învață. M-learning poate fi folosit ca un instrument foarte util care să asigure informații suplimentare atunci când e nevoie. Dacă doar faceți posibil m-learning-ul, iar persoanele care învață nu sunt pregătite și nu se bucură de ajutor, atunci nu va da rezultate.

3. Dacă folosiți filmulețe, încadrați-le într-un context. Întotdeauna avem nevoie de context, astfel cu toții vom știi la ce ne uităm și mai ales de ce?.

Mobile learning-ul se întâmplă și evoluția lui e inevitabilă. Se poate să opunem rezistență valului de tehnologie, dar ne putem opune valului de așteptări care vor veni de la clienți / studenți / angajați? Până la urmă e ce oamenii își doresc.

 

 

Uncategorized
Mar 13, 2010

Dispozitive mobile pentru Sănătate

cellscope500 Dispozitive mobile pentru SănătateŞtiu că titlul pare luat dint-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, dar e vorba despre inovare; despre cum sunt folosite celularele în medicină.

Pun pariu că nu ştiaţi despre CellScope (Cell phone + Microscope = Cellscope).

Pe lângă faptul că e foarte util pentru medicină, eu cred că aduce elemente importante şi pentru mobile learning (m-learning). Enjoy!

Dacă vreţi să citiţi mai multe despre CellScope, accesaţi: UC Berkeley News

Uncategorized

De la pasiv la activ

Tehnologia face schimbarea de la învăţământul centrat pe profesor către cel orientat pe persoana care învaţă. Când tehnologia, singură, nu îmbunătăţeşte calitatea educaţiei atunci poate fi folosită ca un instrument foarte puternic pentru educaţie şi integrat cu curricula şi cu instruirea. Tehnologia care se potriveşte cu curricula şi cu procesul de instruire poate ajuta la dezvoltarea abilităţilor pentru rezolvarea de probleme şi suportă învăţarea colaborativă. Când e efectiv integrată cu curricula (blended), atunci conţinutul digital îi ajută pe studenţi să găsească şi să manipuleze informaţia într-un mod creativ, colaborativ şi implicat, toate promovând transferul de cunoaştere.

Conţinutul este distribuit altfel de când sunt folosite tehnologiile web 2.0 precum Podcasting şi RSS feed-urile. Toată informaţia poate fi agregată de orice persoană folosind propriul RSS Reader sau alte aplicaţii similare. De aici, pot fi organizate / remixate de fiecare student şi împărţite cu alţii.

Wireless-ul şi tehnologia mobilă îi ajută pe studenţi să se implice mai uşor în activităţi de cercetare şi să interacţioneze cu alţi studenţi. Dispozitivele portabile (laptop-uri, telefoanele mobile, PDA-uri, Tablet PC-uri) şi reţelele wireless îi conectează pe participanţi din diverse arii geografice astfel că ei pot comunica şi colabora.

Web 1.0 a fost despre un web static, bazat pe cunoaşterea experţilor. Web 2.0 e interactiv şi e un web al cunoaşterii de la ceilalţi utilizatori. Despre Web 3.0 se vorbeşte că e spaţiul în care toată cunoaşterea e online şi că tehnologia ne va permite să fim întotdeauna conectaţi.

 

Uncategorized
Jan 9, 2010

“New Technologies, New Pedagogies: Mobile Learning in Higher Education”

mlearning2 “New Technologies, New Pedagogies: Mobile Learning in Higher Education”

Cartea: „Noi tehnologii, noi pedagogii: Mobile Learning în Învățământul Superior” poate fi descărcată de pe site-ul Centrului pentru Cercetări Online de la Universitatea din Wollongong. Cartea e o bună resursă pentru exemple despre cum s-a implementat Mobile Learning (m-learning) și concluziile aferente. Pentru cineva care e implicat în folosirea noilor tehnologii în domeniul învățării cu siguranță va fi utilă.

E-book-ul poate fi download-at direct de aici.

Un blog despre cum sa folosesti noile tehnologii in educatie.

SUSTINE O CAUZA

Primeste pe email tot ce e nou

Adauga adresa email:

SUSTIN

http://www.lmt.ro
Implica-te in proiectul Sustin Educatia

Posturi populare

    None Found

Follow me on Twitter!

One of 338 websites proudly supporting Earth Hour.    Use WordPress? Get the plugin.