Un tip pe nume Dragoş

Citesc pe newsletter-ul de la Centrul pentru Inovare în Educaţie despre lansarea unui nou proiect structural. Proiectul “Formare continuă de tip blended learning pentru cadrele didactice universitare” se va desfăşura timp de 3 ani având un buget estimat de 1 milion de euro.

Coordonatorul proiectului e Universitatea din Bucureşti care, împreună cu partenerii săi – Universitatea Babeş – Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara şi Softwin – îşi propune să formeze 300 de cadre didactice şi să creeze o platformă sustenabilă de blended learning.

Multă baftă cu implementarea şi cu asigurarea sustenabilităţii!

Rezultatele pentru cea de-a 19-a Consultare naţionala privind folosirea noilor tehnologii în învăţământul superior din Statele Unite sunt publice. In acest an, 59% dintre universităţi (4 ani) şi colegii folosesc Google ca provider pentru găzduirea email-urilor.

Consultarea despre care vorbim face parte din proiectul “The Campus Computing” care a început în 1990 şi e cel mai mare studiu continuu privind rolul tehnologiei informaţiei în învăţământul superior din America. Peste 500 de universităţi şi colegii, publice şi private din Statele Unite ale Americii participă la Consultarea Naţională Campus Computing care este orientată către rolul şi modul în care afectează IT-ul procesul de predare, învăţare şi obtinerea de burse.

În România, Citeste in continuare »

Într-o societate în care banii nu mai sunt de mult un mijloc, ci mai curând un scop, lipsa de speranţă defineşte un mod de a trăi, de a acţiona. Lipsa cronică de educaţie a condus la situaţii hilare, în care toţi contestă şi se contestă. Când vorbim de educaţie, ne referim la toate segmentele societăţii, nu numai la elevi şi studenţi. În România de azi, educarea trebuie să devină un proces prin care inclusiv cei care decid trebuie să recunoască că de multe ori sunt needucaţi. Cum pot să fie credibili oameni care, prin toate manifestările lor, demonstrează că nu şi-au asumat niciodată lecţia decenţei? De­ficienţele în educaţie au condus la grave probleme economice, culturale, sociale şi politice. Societatea, prin toate manifestări­le ei, vinde iluzii în loc să creeze realităţi. Am fost învăţaţi să trăim din excepţii de la regulă, iar când remarcăm spiritul nemţesc, care trăieşte numai din reguli, suntem uimiţi. Trebuie să trecem de la atitudinea supravieţuitorului, care îşi construieşte existenţa prin atitudinea „mă descurc“, la atitudinea trăitorului, care se defineşte prin „muncesc“. Educarea ar putea deveni motorul societăţii viitorului dacă pe plan internaţional ar fi stabilite reglementări ferme în legătură cu efortul pe care fiecare ţară îl face pentru formarea oamenilor ei şi cu avantajele pe care aceasta le-ar obţine ca urmare a procesului de formare. De cele mai multe ori, ţările dezvoltate obţin gratuit resurse umane valoroase (şi nu numai) pe care le transformă în avantaje proprii fără a oferi nimic în schimb. Este evident că atuurile se concentrează la nivelul câtorva ţări dezvoltate care acumulează gratuit in­te­ligenţă. Putem vorbi de o echitate a schimburilor? Nici pe departe… De la declaraţiile de bune intenţii până la acţiuni concrete, distanţa este enormă. De fapt, educăm şi pentru alţii. Educarea tuturor reprezintă un proces continuu în care trebuie să fie implicaţi toţi membrii societăţii, pentru că speranţă trebuie să le oferim în egală măsură copiilor, tinerilor şi bătrânilor. Industria iluziilor ne-a creat sen­za­ţia că putem trăi din acumulări spectaculoase şi astfel am uitat un lucru esenţial… „Multul se face cu multe puţinuri“. ­Modelarea viitorului reprezintă crearea unui sistem coerent, nu peticirea permanentă, în raport cu interesele unor grupuri, a realităţii actuale. Costurile lipsei de educaţie apar în momentul în care nu mai există nicio legătură între A ŞTI, A FACE şi A FI.

Prof. dr. Paul Marinescu, Universitatea din Bucureşti

Trăiesc în ţara  “Asta Este”!

În acest colţ de lume oamenii nu mai au vlagă, iniţiativa este pe cale de dispariţie, iar resemnarea şi frustrarea au dat mâna şi au creat un imperiu.

Când te plimbi pe străzile prăfuite ale capitalei numele ţării se aude din gura fiecărui cetăţean. ” – Este criză financiară! – Asta este … ce să facem? – Ne-au băgat ăştia impozitul forfetar şi taie din salarii. În iarnă şi-au aprobat mărirea veniturilor. – Asta este … plătim până nu om mai avea de unde. Să vedem atunci ce ne-or mai lua!?”

Oamenii din Asta Este nu ar muşca mâna stăpânului pentru nimic de pe această lume. Se consolează zicându-şi “Soarta”, aşa ne-a fost dat! să ne naştem în ţara asta în care toată lumea fură … cât or mai avea ce!!

Pe aceste meleaguri, în care lumina roşie mai pâlpâie, indivizii suferă de mania persecuţiei.

Tinerii învaţă lucruri bune, dar nu sunt suficient de puternici şi se lasă învăluiţi de Sistem. Nu protestează decât până li se arată băţul …. nu merg niciodată mai departe.

Societatea civilă e prezentă, dar acţiunile ei rămân discrete. Un vot uninominal pe care nu l-au înţeles nici cei care l-au creat, un rând scris cu verde la semnătura mailul, un schimb de tineret, o acţiune de voluntariat.

Asta Este soarta sortită celor care nu au uitat DA! Sa traiti!

Acum o lună am terminat facultatea … eu şi alte câteva mii de studenţi. Ce se întâmplă cu noi, absolvenţii? Ne descurcăm … doar suntem români.

Absolvenţii de anul acesta sunt de două feluri, pre-Bologna şi Bologna. Vreau să vorbesc despre generaţia Bologna – “norocoşii” care au făcut doar 3 ani de facultate, ăia cărora nu li s-a zis nimic despre faptul că la absolvire vor fi licenţiaţi cu studii de scurtă durată, chiar dacă au avut aceeaşi materie de învăţat şi acelaşi examen de licenţă precum colegii lor cu studii de lungă durată.

Ei bine, aceştia reprezintă sacrificiul incompetenţilor din Ministerul Educaţiei (au demonstrat-o de atâtea ori) care au acceptat politica Uniunii Europene. O politică ce reduce costurile pentru pregătirea cetăţenilor, dar care nu asigură forţa calificată de muncă necesară pe piaţă.

Avem şcoli de administraţie, dar absolvenţii lor lucrează în IT, bănci, turism ş.t.a De ce? Pentru că nici măcar în autorităţile administraţiei centrale sau locale nu se caută absolvenţi de ştiinţe administrative!

Domnilor, viitorul stă în educaţie şi în pregătirea corespunzătoare a cetăţenilor!

Sistemul Bologna se aseamănă cu pistele pentru biciclişti din capitală … făcute să fie raportul frumos.

P.S. La programele de masterat pentru Bologna pot candida şi cei din generaţia pre-Bologna, invers, nu. Să înţeleg că ei au acces la un număr dublu de locuri … şi toată chestia asta e făcută cu cap?